otra vez, otra historia
22 septembrie 2004„Ce rost ar avea sa ma joc cu cuvintele cand nu vreau sa comunic nimic?”
Nu-mi revin încă din visul de aseară. Si caut un răspuns la veşnica întrebare:
De ce eu?
De ce eu?
Nimic extraordinar nu se petrecuse. Pierdusem o seară ca multe altele. De
undeva, un ritm de manea la modă întregea un tablou cam desuet. Cel puţin, faţă
de imaginea pe care mi-o construisem în legatură cu acea seară. Oare există ideea
aia genială care face totul posibil. Mă îndoiam, dar undeva subconştientul meu
spera că o voi întâlni şi atunci va scăpa şi el de angoasele sale.
undeva, un ritm de manea la modă întregea un tablou cam desuet. Cel puţin, faţă
de imaginea pe care mi-o construisem în legatură cu acea seară. Oare există ideea
aia genială care face totul posibil. Mă îndoiam, dar undeva subconştientul meu
spera că o voi întâlni şi atunci va scăpa şi el de angoasele sale.
Ce să scrii când nu ai ce scrie? Cum să speri să faci literatură când universul
tău se întinde între muncă, casă şi tot ce se găseşte între: alimentară, tramvai,
toamnă, mizerie şi oameni veseli, trişti, mici, gânditori, grăbiţi, visători….
Da, chiar ar fi culmea când orizontul ţi se termină unde apune soarele şi în unele
zile chiar mai aproape. Dar continui să visezi la ideea aia genială care întârzie
din motive descride de alţii, că oricum nu puteai tu să te gândeşti la ele. Si
timpul trece simpatic de repede, fără să te bage în seamă, şi aşteptarea devine
lugrubă şi oribil de plictisitoare.
tău se întinde între muncă, casă şi tot ce se găseşte între: alimentară, tramvai,
toamnă, mizerie şi oameni veseli, trişti, mici, gânditori, grăbiţi, visători….
Da, chiar ar fi culmea când orizontul ţi se termină unde apune soarele şi în unele
zile chiar mai aproape. Dar continui să visezi la ideea aia genială care întârzie
din motive descride de alţii, că oricum nu puteai tu să te gândeşti la ele. Si
timpul trece simpatic de repede, fără să te bage în seamă, şi aşteptarea devine
lugrubă şi oribil de plictisitoare.
Si aşa trece azi, mâine şi tot ce urmează după. Si uiţi întrebările care
te-au frământat ieri, nu te mai gandeşti la altele, visezi răspunsuri care de
care mai fanteziste şi îţi spui mereu că mâine va fi altfel. Dar nu mai eşti la
fel de convingător ca acum câţiva ani. Ti-ai pierdut stilul. Poate nici nu l-ai
avut. Oricum, ( cuvântul care te mai mângâie uneori) eşti adică exişti şi mai
ai o şansă să reuşeşti. Dar oare mai vrei? „Si au plecat norii, dar soarele nu
mai era pentru el. Cazuse în marea ce i se întindea la picioare.”
te-au frământat ieri, nu te mai gandeşti la altele, visezi răspunsuri care de
care mai fanteziste şi îţi spui mereu că mâine va fi altfel. Dar nu mai eşti la
fel de convingător ca acum câţiva ani. Ti-ai pierdut stilul. Poate nici nu l-ai
avut. Oricum, ( cuvântul care te mai mângâie uneori) eşti adică exişti şi mai
ai o şansă să reuşeşti. Dar oare mai vrei? „Si au plecat norii, dar soarele nu
mai era pentru el. Cazuse în marea ce i se întindea la picioare.”
